Cabinet Individual de Psihologie Dancea Mirela Lămîița
Calea Circumvalațiunii nr.24, bl. 78A ap.3 Timișoara
| 0356 437 220 | 0726 421 082 | 0773 557 345 | psicabinet@yahoo.com

Pe timpul verii, copii ajung să petreacă mai mult timp alături de părinţi. Deseori se întâmplă ca în acestă perioadă părinţii să fie epuizaţi, nervoşi şi stresaţi după o zi întreagă petrecută alături de copil. Toate acestea în ciuda faptului că sunt în concediu. De ce se întâmplă asta? Oare, alături de copii nu ne putem relaxa?

Cu toţii ne dorim copii responsabili şi independenţi, pentru a ne putea bucura din plin de concediu. Cum putem face asta?

Chiar dacă lumea devine tot mai sigură comparativ cu secolele trecute, părinţii din zilele noastre sunt mult mai anxioşi şi protectivi cu copiii lor decât erau pe vremea bunicilor noştri.

Studiile demonstrează faptul că astăzi un părinte petrece cu copilul său în medie 7 minute pe zi, ceea ce este foarte puţin. Totuşi, ce fac părinţii în timpul lor liber? Răspunsul este simplu: petrec prea mult timp protejându-şi copii, scutindu-i de treburi casnice şi de responsabilităţi. Cu siguranţă vă este foarte familiară formularea „Tu nu trebuie să faci nimic, doar să înveţi.” Părinţii se străduiesc prea mult să le ofere copiilor condiţiile necesare învăţării, să îi protejeaze de greutăţi, de probleme, de tristeţi, de muncă, de sarcini grele, însă nu se gândesc că prin această supraprotecţie se autosolicită pe ei înşişi, şi în acelaşi timp privează  copilul de o dezvoltare psihică sănătoasă şi armonioasă. Copilul trebuie lăsat să devină responsabil, independent şi capabil de a-şi gestiona propriile greutăţi.

Din această supraprotecţie se naşte stresul şi oboseala exagerată a părinţilor. Ei  se  angajează să îşi protejeze copiii de conflicte cu prietenii, mici răniri sau boli ale copilăriei, experienţe dureroase sau dezamăgiri. Împiedicând acestă dezoltare firească a copilului, el poate suferi în viaţa adultă, deoarece nu va fi obişnuit să îşi asume responsabilităţi.

Semnele supraprotecţiei:

  • Copilul este total dezinteresat şi nepăsător de ce i se întâmplă la şcoală
  • Nu i se pot da sarcini, deoarece refuză să le îndeplinească
  • Dacă nu primeşte ce îşi doreşte, copilul îi va şantaja emoţional pe părinţi
  • Părinţii sunt prea îngăduitori şi deloc inconsecvenţi cu copilul
  • Copilul şi părintele trăiesc într-o bulă bine protejată de lumea socială
  • Copilul nu  se împrieteneşte cu alţi copii – analfabetism social
  • Dacă se împrieteneşte, copilul alege doar copii mult mai mici decât el (relaţie de dominare) sau adulţi (aşteaptă să aibe grijă cineva de el), astfel nu poate dezvolta o relaţie democratică cu copii de vârsta lui
  • Când ajung adulţi nu îşi asumă responsabilităţi – nu se angajează, nu au relaţii de lungă durată, sunt cei care „rămân acasă” şi găsesc justificări palpabile pentru acest lucru.

Părintele care are tendinţa de a supraproteja este mereu îngrijorat de starea copilului, îl sună foarte des şi vrea să îi ştie fiecare pas. Doreşte să deţină controlul pentru orice decizie a copilului, vrea să îl scutească de orice sarcină şi îi satisface toate dorintele. Îi acordă o atenţie exagerată şi îi oferă lucruri de care acesta nici măcar nu are nevoie. De exemplu îi pregăteşte măncare, chiar dacă copilului nu îi este foame sau îl îmbracă, chiar dacă copilului nu îi este frig. Părintele este mereu în gardă şi vine în apărarea copilului dacă i se întămplă ceva, chiar dacă copilul nu îi cere asta şi nu va accepta niciodată că copilul lui poate greşi. Astfel acest părinte, scutindu-şi copilul de greutăţi,  nu îl va pregăti pentru viaţa adultă, nu îl va învăţa să se descurce singur, căci va face totul în locul lui. Toate acestea se întâmplă în acea perioadă a vieţii când copilul ar trebuie să inveţe aceste abilităţi, adică în copilărie.

Copilul supraprotejat va deveni egocentric şi posesiv, va avea un comportament iresponsabil, reacţii copilăreşti total nepotrivite vârstei lui. Va avea realizări mult sub capacităţile sale (note mici la şcoală sau facultate), deoarece va fi total nepăsător în faţa sarcinilor, va fi demotivat  şi nu îşi va asuma responsabilitatea vieţii lui. Va avea ţeluri total ireale şi imposibil de atins. Nu se va adapta la locul de muncă, deoarece acolo va fi pe cont propriu şi nimeni nu va lucra în locul lui, cum era obişnuit acasă, însă va fi foarte preteţios şi va crede că i se cuvin toate. Va dezvolta o personalitate dependentă, deoarece inconştient el va crede că nu se poate descurca singur.

În concluzie, putem afirma că supraprotecţia din partea părintelui este ca o traumă pentru copil, deoarece va lăsa urme adânci în psihicul lui pentru tot restul vieţii. Din păcate societatea a adoptat o mentalitate supraprotectoare în mai multe domenii de activitate, inclusiv în parenting. Copilul însă ne dă semnale foarte clare despre unde ar fi limita sănătoasă pentru el, părinţii trebuie doar să fie atenţi la aceste semnale şi să nu îşi proiecteze propriile temeri şi anxietăţi asupra copiilor.

Cum ar fi corect?

Se recomandă ca părintele să îi ofere copilului exact ce şi cât are el nevoie pentru a se descura, nu mai mult, dar nici mai puţin. Ceea ce copilul poate deja să facă singur, să fie lăsat să facă singur, părintele trebuie doar să îl încurajeze. Dacă ştie să îşi pregătească sandvişul, să şi-l pregătească singur  sau dacă ştie drumul către şcoală să fie lăsat să meargă singur.  Un alt exemplu foarte bun sunt temele de casă, care sunt exclusiv responsabilitatea copilului şi nu a părintelui, deci el trebuie să se îngrijească să fie scrise şi să fie puse în ghiozdan. Chiar dacă copilului îi este mai greu sau chiar dacă îi ia mai mult timp, el poate face foarte multe lucruri singur, înclusiv să-şi ajute părinţii la trebuiri casnice.

La fiecare situaţie nouă părinţii să analizeze obiectiv dacă există sau nu un pericol real pentru copil, iar dacă există, pericolul poate fi suportabil pentru copil sau nu.

Sunt nenumărate exemple pe care le-am putea evoca, însă esenţial ar fi ca părintele să înţeleagă că supraprotejându-şi copilul, va suferi nu doar el ci şi copilul lui. Pentru a fi un părinte vesel, optimist, odihnit şi mereu disponibil este absolut necesar să se relaxeze renunţând  la supraprotecţie.  Astfel, cu un copil responsabil şi autosuficient, părintele poate fi mai relaxat.

Cristina Baruta